marți, 13 iulie 2010

"Împreună, mai departe!"


CENTRUL ROMÂN PENTRU INIŢIATIVĂ SOCIALĂ derulează campania “ÎMPREUNĂ, MAI DEPARTE!”, al cărei scop este strângerea de fonduri destinate sprijinirii persoanelor afectate de inundaţiile din acest an. Campania se desfăşoară în perioada iulie – august 2010.

Donaţiile pot fi făcute în contul RO82_RNCB_0076_1130_8853_0001 – BCR sector 5, cu menţiunea pentru campania “ÎMPREUNĂ, MAI DEPARTE!”.

Cu fondurile strânse în această perioadă vor fi ajutate persoane afectate de inundaţiile din zona Moldovei.

Valoarea donaţiilor si destinaţia lor vor fi publicate pe www.initiativasociala.ro şi pe www.promptmedia.ro .

miercuri, 5 mai 2010




DIRECŢIONAŢI 2% DIN IMPOZITUL PE VENIT

CENTRULUI ROMÂN PENTRU INIŢIATIVĂ SOCIALĂ

Singuri puteţi decide către cine merg 2% din impozitele dumneavoastră pe venit!
Fiecare persoană (conform legii 571/2003) poate decide cui alocă 2% din impozitul pe care îl plăteşte statului pentru sprijinirea unei organizaţii non-guvernamentale!

Cine este CENTRUL ROMÂN PENTRU INIŢIATIVA SOCIALĂ

Înfiinţată în octombrie 2009, C.R.I.S. este o organizaţie non-profit, apolitică, a cărei activitate este asistenţa persoanelor aflate în dificultate,instruirea voluntarilor pentru asistenţă la dezastre, promovarea voluntariatului şi a iniţiativelor sociale.

CENTRUL ROMÂN PENTRU INIŢIATIVĂ SOCIALĂ mizează pe tinerii dornici să facă un lucru util în comunitatea în care trăiesc, pe spiritul civic al fiecăruia dintre Dvs., pe faptul că de comportamentul fiecăruia depinde soarta tuturor.

Redirecţionând cei 2% către asociaţia noastră ne ajutaţi să continuăm şi să extindem activităţi şi programe de informare, educare, formare, asistenţă şi intervenţie pentru persoanele aflate în dificultate, pentru comunităţi şi pentru diferite categorii de persoane defavorizate.

Ce trebuie să faceţi?

Cele două declaraţii - 230 (daca aveţi venituri din salarii) şi 200 (dacă aveţi venituri (şi) din alte surse) pot fi descărcate aici:

http://doilasuta.ro/pagini/resurse/decl_230_2008.pdf

http://doilasuta.ro/pagini/resurse/decl_200_2008.pdf

Declaraţia completată o depuneţi la Direcţia Finanţelor Publice în oraşul în care aveţi domiciliul stabil sau o trimiteţi prin scrisoare recomandată.

DATE DE COMPLETAT ÎN DECLARAŢIA DE VENIT GLOBAL:

· Denumire entitate non-profit: Asociaţia CENTRUL ROMÂN PENTRU INIŢIATIVĂ SOCIALĂ

· Cod de identificare fiscală: 26181156

· Cont bancar IBAN: RO82 RNCB 0076 1130 8853 0001 - BCR sector 5

Vă mulţumim,

Asociaţia CENTRUL ROMÂN PENTRU INIŢIATIVĂ SOCIALĂ

marți, 20 aprilie 2010

C.R.I.S. SUSŢINE PROGRAMUL “ÎMPREUNĂ PENTRU UMANITATE”


În perioada 17 - 19 aprilie 2010 reprezentanţi ai CENTRULUI ROMÂN PENTRU INIŢIATIVĂ SOCIALĂ, alături de o delegaţie a Filialei de Cruce Roşie Sector 5 Bucureşti şi de reprezentanţi ai partenerilor sociali au vizitat Chişinăul - Republica Moldova, pentru stabilirea unor parteneriate în beneficiul tinerilor din instituţiile şcolare, a vârstnicilor - veterani de război şi foşti deportaţi şi a altor persoane aflate în situaţii de risc care au sub tutelă minori în dificultate.
Activitatea umanitară face parte din Proiectele “Sprijin pentru persoane Vârstnice” şi “Tineri pentru Tineri” iniţiate de Crucea Roşie Română – Filiala Sector 5 Bucureşti şi partenerii săi - Federaţia CARP Omenia, Sindicatul Electromagnetica SA, SC Vel Pitar SA, DB Skencher Romtrans SA, S.C. Policolor SA, instituţii şcolare din Sectorul 5 şi judeţul Neamţ.
Începând cu luna mai 2010 aceste programe se vor derula şi în colaborare cu partenerii din Republica Moldova - Crucea Roşie Moldova, TCU FORUM, Şcoala Auxiliară nr. 5 Chişinău.
Vineri, 30 aprilie, un prim transport umanitar în valoare de peste 20.000 de lei şi şapte tone de tipăritură românească va pleca spre Chişinău. Bunurile materiale (tipărituri, rechizite, îmbrăcăminte şi jucării) colectate de voluntarii români vor fi donate tinerilor din Republica Moldova.

CENTRUL ROMÂN PENTRU INIŢIATIVĂ SOCIALĂ
www.centrulromanpentruinitiativasociala.blogspot.com
asociatiacris@gmail.com
www.initiativasociala.ro

Responsabil comunicare:
Anca Chirvase